cum se face oare că ne naştem în nişte familii cu care niciodată nu suntem multumiţi? mdah, super tare dilemă!!! ce sa mai spun şi eu acum, pentru a mă apăra!? cu toate acestea problema rămâne!!! cum reuşim să ne împăcăm cu ceea ce Ăla de Sus a considerat că ni se potriveşte (din punctul de vedere al familiei pentru început, de celelalte să nici nu mai vorbim!) … cum te aliniezi cu clanul pe care l-ai primit?
spre exemplu în turma mea “personala” … of of of … nici nu ştiu unde să încep!!! oiţelor din partea tatălui le încurc numele atât de mult i-am văzut în viaţa, iar pe cele dinspre mama nu le mai înghit!! fiecare se vrea mai tare, dar o dă cu bâta în baltă într-un mod atât de spumos încât este imposibil să nu te amuze şi să te dispere (la culme, ambele 
)
cum te descurci cu un om căruia îi povesteşti acum un lucru şi după o jumătate de oră iar. problema totuşi este cu totul alta! în cazul în care atunci când relatezi lucrurile pentru a2a oară schimbi anumite verbe, iese prăpăd!!!!! şi nu glumesc! de ce nu le spunem adevărul, ce anume nu vrem ca ele să ştie şi numai din astea pentru mult mult mult mult timp.
o persoană care a crescut într-un “altfel” de mediu, bineînteles îmi va răspunde că nu ştiu cât de norocos sunt ca puştan, să îmi cunosc rădăcinile …
halal de rădăcini, dat fiind că nici nu am trăit în aceeaşi perioadă cu 2 dintre bunicii mei dragi! mai mult decât atât … îmi minţeam colegii de primară că matuşa care venea să mă ia de la şcoală era străbunica mea, pentru că bunica nu avea timp de asemenea tâmpenii (să vină ea să-şi ducă nepoţii de la şcoală acasă, de ce să facă ea asemenea Fleacuri?) Bunica era plecată în Franţa doar … câte lucruri mai putea inventa mintea mea necoaptă!!! şi pentru ce? doar pentru a nu ne simţi diferiţi de ceea ce noi credeam că este normal! normal ar fi să nu-ţi pese prea mult de normalitate, dar asta este deja cu totul altă poveste la care poate am sa ajung cândva!!
noapte buna oameni
